Vorbeste-mi, iubire, dar fara cuvinte...
Caci eu te ascult in pamant si in nori,
in flamura neagra ce-ti falfaie-n minte
si-n tremurul dulce de patimi din zori...
Te-ascult cum zambesti cand pamantul ma cheama,
cand ma-mbratiseaza si geme de dor,
te-ascult cum te-nalti cand pe cer se destrama
pufosi dinozauri, raniti de-al tau zbor...
Cand glasul ti-l lepezi aducerii-aminte,
si canti printre ganduri, mai greu si mai mult,
vorbeste-mi, iubire, dar fara cuvinte.
Eu sunt pretutindeni, si stiu sa te-ascult...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu