eternitatea se numara cate doi, imi spuneai tremurat
pe atunci ne ascundeam in tribunele stadionului mut
acolo numai trairile noastre obisnuiau sa faca valuri
uneori stateam cu fruntea lipita de obrazul tau stang
descopeream frumusetea tacerii in directa legatura
cu formele norilor, verdele ierbii si sarutarile prelungi
alteori ma lipeai de ziduri, ma cautai pe sub haine,
ma invadai pulsatil cu faptura ta furibunda
sopteai: iubito, suntem doar doua pasari-lira
care incearca sa intre printre gratii in aceeasi colivie
iar eu tipam, tipam,
strabateam visul dintr-o singura zbatere de pleoapa
apoi deschideam larg ochii pentru a te fixa pe retina asa
coborand scara mea pe trepte de liniste pana cand
ajungeai in acasa
acum cerul ma apasa pe umeri, inert
am uitat cum se numara vesnicia
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu