a fost odata ca niciodata,
ca-n orice poveste
respectabila si respectata,
o dimineata curata,
cu palmieri imbratisati a nemurire
cu dreptunghiuri perfecte
pe chipuri defecte
si, evident, cu iubire
personajele noastre
ascunse pe dupa perdele
inchideau larg ochii
catre bune si rele
in graba lor de a proiecta
un spatiu cu stea
si-o functie care crestea
asimptotic si temporal
spre banal.
final hiperbolic:
un palmier a plecat
sa populeze o insula
ce plutea in deriva pe mare,
celalalt a ramas
inghetat, implantat,
visand ca e raza de soare.
dimineata?
a cam innoptat.
sa mergem acum la culcare
sa visam ca iubirea
ne poarta pe palme,
ca suntem buni, tineri
si furtunile-s calme...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu