Plangand de nepasarea
duminicii preasfinte,
am imbracat uitarea
in strai de vis cuminte...
Si, dintr-un colt de soare
m-am aruncat in mine
sa aflu daca doare
prea mult ziua ce vine.
Dar n-am gasit durerea
si am plecat din nou
sa caut fericirea
cu suflet de ecou...
Si undeva, departe,
lumina ma imbie
sa fauresc, din vrabie,
maiastra ciocarlie.
Devreme e apusul
ce cade-n stropi de-argint
si-ncanta magic ochiul
zapezilor ce mint...
dar deocamdata-i pace
la cap de curcubeu
unde-obosit se-ntoarce
marunt sufletul meu.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu